Istoria artei caricaturii

Caricaturile și alte tipuri de artă au avut un impact semnificativ în modelarea civilizațiilor moderne. Cum? Pentru a înțelege critica, aveți nevoie de o gândire rafinată. Este mai mult decât o simplă critică. Și acesta este un lucru bun, deoarece critica constructivă duce adesea la schimbări pozitive. Pentru a clarifica mai mult, să definim termenul "caricatură". Potrivit Wikipedia, o caricatură este o ilustrație artistică în care trăsăturile subiectului sunt simplificate sau umflate în scopuri politice, desenate doar pentru divertisment sau o combinație a celor două. La fel cum arta nu este o știință precisă, istoria caricaturilor și evoluția lor ca formă de artă nu este bine cunoscută cu detalii istorice exacte. Cu toate acestea, indicii sugerează că această formă de artă a urmat o progresie cronologică distinctă în tranziția sa, reflectând o călătorie de la primele forme de satiră vizuală la o formă de artă recunoscută.

Origini străvechi:

Caricatura, deși nu este recunoscută, datează din civilizațiile antice. Grecii și romanii au creat sculpturi și desene exagerate, dar acestea nu erau neapărat concepute ca fiind caricaturi în sensul în care le înțelegem noi astăzi.

Începuturile Renașterii:

La sfârșitul anilor 1500, Annibale Carracci a început să creeze această formă de artă prin modificarea jucăușă a trăsăturilor oamenilor în schițele sale, chiar dacă, la acea vreme, caricaturile nu erau considerate artă adevărată. Pentru o lungă perioadă de timp, caricatura a fost considerată o particularitate italiană. Cu toate acestea, cam în aceeași perioadă, în Europa de Nord, artiști precum Pieter Bruegel cel Bătrân realizau și ei portrete cu un pic de exagerare. Unii cred că creaturile ciudate, asemănătoare cu garguile, din manuscrisele vechi sunt primele modele de caricatură. Există o controversă între istorici cu privire la faptul dacă artiști precum Hieronymus Bosch, în jurul sfârșitului anilor 1400 până la începutul anilor 1500, au inclus această manieră în lucrări precum "Grădina deliciilor pământești". Și mai există și Guiseppe Arcimboldo, între anii 1200 și 1500. El a devenit faimos pentru că a realizat portrete ale regalității folosind tigăi, legume și instrumente în desenele sale.

Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea:

În această perioadă, ilustrațiile de benzi desenate au câștigat popularitate în întreaga Europă. Artiști italieni precum Pier Leone Ghezzi erau cunoscuți pentru portretele lor satirice. În Anglia și Franța, caricatura a devenit un instrument de comentariu social și politic. Artiști precum William Hogarth din Anglia au folosit caricaturile pentru a critica standardele și manierele societății.

Secolul al XIX-lea - Epoca de aur:

Caricaturiștii din secolul al XIX-lea erau ca niște sociologi informali. Își câștigau pâinea observând îndeaproape viața de zi cu zi - ce făceau oamenii, ce mâncau, cum se îmbrăcau și ce conta pentru ei. Dar, spre deosebire de sociologii adevărați, ei nu erau neutri. Acești artiști emiteau judecăți, ironizau și adesea îi ironizau pe oamenii pe care îi înfățișau în lucrările lor ascuțite și pline de umor. Viitoarele opere de artă s-au concentrat asupra exceselor din Anglia secolului al XIX-lea, cum ar fi consumul excesiv de alcool și de alimente, natura bârfelor cu două fețe și extremele întâlnite în mișcarea pentru drepturile animalelor. Satiriștii făceau adesea haz de cât de mult beau oamenii. Caricatura lui William Heath "Blessing of Cheap Cider" (Binecuvântarea cidrului ieftin) discută despre Legea berăriei din 1830, adoptată de ducele de Wellington, primul ministru al Marii Britanii. Această lege a făcut ca vânzarea de bere să fie ieftină și ușoară, încercând să îi determine pe muncitori să bea bere în locul unor produse mai puternice, cum ar fi ginul. Nu se știe sigur dacă a redus consumul de băuturi alcoolice tari, dar a dus la creșterea numărului de berării în orașele în care locuiau mulți muncitori. În desenul animat, un tip mare, din clasa muncitoare, trece prin momente dificile după o noapte de beție intensă și se întreabă dacă ducele de Wellington bea vreodată cidru.

Expansiunea secolului XX:

La începutul secolului al XX-lea, caricaturiștii au trebuit să se adapteze pe măsură ce fotografia devenea tot mai populară în Europa. Aceștia au avut în continuare un loc în ziare și s-au extins în domeniul publicității și în arena politică. Între războaiele mondiale, astfel de desene amuzante au devenit un instrument atât pentru grupurile de extremă stânga, cât și pentru cele de extremă dreapta. Naționaliștii germani și susținătorii lor le-au folosit pentru propaganda antisemită și rasistă, în timp ce socialiștii revoluționari le-au folosit pentru a critica clasa capitalistă bogată.

Era modernă și revoluția digitală:

Ați observat vreodată, în marile orașe, acele lungi așteptări de oameni entuziasmați care așteaptă cu nerăbdare să vadă cum ar arăta într-un tablou în stil comic? Este o priveliște destul de frecventă. Caricaturile sunt populare și iubite ca formă de artă în zilele noastre. Ele sunt fermecătoare pentru că amestecă stiluri de modă veche cu elemente care contează și captivează. Artiștii le fac nu doar în scopuri artistice, ci și pentru a vorbi despre politică și societate într-un mod mai ușor de înțeles decât citind sau ascultând. Mulți oameni au caricaturi în colecțiile lor de artă de când au devenit atât de ușor de obținut pentru toată lumea. Dacă îți dorești una, găsește un artist care îți place, imaginează-ți cum va arăta viitoarea ta operă de artă și spune-i lucrurile extraordinare pe care vrei să le prezinți în artă.